Text de Monica Tudorache

Banca Românească a vrut să se implice anul acesta, la Swimathon București. A ales să fie sponsor de echipă și să susțină „De-a arhitectura în școala mea”, iar unii angajați au decis să înoate împreună și să strângă bani pentru proiectul Asociației De-a arhitectura.

Banca Românească și angajații ei s-au implicat pentru că este „antrenat” un tip de educație altfel decât cel clasic românesc în proiectul ales. Copiii învață să gândească, să se implice și își dau seama că stă în puterea lor să fie un factor de schimbare în mediul lor.

Le-a plăcut Swimathon București pentru că sunt promovate nu doar cauze prin care se repară ce e stricat, ci și cauze care sunt progresive și care au la bază dezvoltarea.

Echipa de înotători s-a format, probabil că în mod natural pentru o corporație, pe e-mail. După ce au hotărât că participă, că sponsorizează, că înoată, au dat un mail în toată banca să întrebe cine vrea să facă parte din echipa de înotători. Irina Șercăianu a fost prima care a răspuns. A urmat Antonio Rentea sau, cum îi spun fetele, Tony. Trebuia să mai vină și un coleg de la Oradea, dar a fost o situație cu răsturnări și n-a mai putut ajunge.

Și pentru că lipsea cineva, în ziua evenimentului, fiul lui Tony a intrat în bazin să-i ajute când obosiseră. Iar alături de ei, a mai înotat și Matei Orzu, un copil de 8 ani. Așa că până la urmă fost un efort de echipă și de familie.

Pe Irina Șercăianu a surprins-o plăcut atitudinea mamei lui Matei. Spune că de pe marginea bazinului îți trebuie multă putere, ca mamă, să îți vezi copilul foarte obosit și să nu intervi. Fiul Irinei s-a aflat și el acolo, doar că în galerie, și a făcut gălăgie pentru ei, cu un megafon.

Irina Șubulică are 33 de ani și este recent întoarsă în România, după câțiva ani în care a locuit în mai multe orașe ale lumii. Dacă ar trebui să compare propria țară cu celelalte, unde a stat o perioadă, primul lucru care îi vine în minte e nivelul de acceptare. Toleranța față de oameni de alte rase, etnii sau orientări sexuale e mult prea scăzută aici. E o chestie foarte frustrantă pentru ea: „Asta mă frapează cel mai tare, cât de mult suntem în spate la categoria asta”.

Așa că acum se pregătește să plece din nou, într-o societate mai deschisă, în care se spune că visele devin realitate. În august, va zbura peste ocean, căci o așteaptă un master în Statele Unite ale Americii – un MBA, mai exact.

Irina, chiar dacă pleacă, ar vrea să primească poze cu schimbările produse în școlile din România. Să știe ce se întâmplă mai departe, ce se schimbă, ce se transformă, ce se construiește. Atât ea, cât și ceilalți colegi din echipă vor să continue să susțină proiectul pentru care au înotat, după ce se termină campania de strângere de fonduri.

În haosul întoarcerii în țară și a plecării care se apropie, ultima perioadă a fost concentrată pentru Irina. Și-a văzut familia, prietenii, a recuperat o parte din timpul pierdut.

Și totuși, un om care lucrează opt ore pe zi și e prins într-o astfel de perioadă, a avut timp să se implice la Swimathon. Să înoate, să strângă bani. Motivul implicării e simplu: „Am făcut pentru că e normal să faci. Nici nu mi se pare debatable chestia asta. Trebuie să faci și lucruri care să ajute și care să facă lumea asta mai frumoasă, mai bună.”

Nu a fost un efort foarte mare să dedice din timpul ei. Nu și-au propus să facă performanță la înot, așa că nu au mers la multe antrenamente. Știau că scopul evenimentului e altul. Dar nici partea de fundraising nu a reprezentat o provocare pentru ea: „E relativ ușor să o faci în momentul în care ai atâtea medii electronice, online și sociale”. Irina a apelat și la prietenii ei din străinătate. Pentru că acolo oamenii sunt mai deschiși spre filantropie, au fost foarte receptivi să doneze pentru „De-a arhitectura”. Plus de asta, ziua ei e în iulie și anul acesta a cerut donații în loc de cadouri.

Iar implicarea ei i s-a întors în ziua evenimentului cu multă energie pozitivă. Și cu spirit de echipă sau chiar de familie.

Ce li se pare important înotătorilor de la Banca Românească e să aducă acest tip de evenimente și de proiecte în conștiința generală. Pentru că societatea românească e împărțită între oameni învechiți, cărora le e frică de schimbare – le e frică să nu rămână pe dinafară; și între oameni deschiși, implicați. Ar vrea ca oamenii ăștia implicați să vorbească mult despre faptele bune care se întâmplă la Swimathon. Să vorbească până sunt auziți peste tot. Pentru că astfel de lucruri contează mai mult decât că cineva a venit cu elicopterul în fața unui club din Mamaia.

Irina Șercăianu crede și ea că e normal să te implici: „Îți face ție bine ca om să faci mai mult decât job-ul tău. E multă nevoie de astfel de inițiative în țara noastră. Chiar dacă nu putem să scoatem corupția din sistem, putem să alegem ce facem cu banii noștri. Și putem să ajutăm societatea. Unele lucruri nu stau în puterea noastră, dar altele da”.