Text de Monica Tudorache
Ana mi-a spus că a trăit în București când se știe și că viața în oraș o ajută să se bucure, împreună cu fiica ei, Ilinca, de tot felul de activități. Ea e, înainte de toate, o mamă și activitățile făcute cu fiica ei încep de la plimbări sau mers la teatru și se termină cu evenimente de toate felurile, că sunt atât de multe, încât nu mai știi ce să alegi.
Tot Ilinca îi oferă și motivația de a face voluntariat la Asociația de Fibroză Chistică din România, deja de un an. Ilinca este unul dintre copiii care suferă de această afecțiune și merită să beneficieze de un tratament bun. În legătură cu participarea ei în campanii, la asociație și la Swimathon, Ana spune: „Am vrut să fac parte din ceva mai mult decât propria mea existență și a celor apropiați”.
Asociația de Fibroză Chistică din România a strâns bani anul acesta pentru aparatură specială pe care să o doneze unui spital. E importantă terapia respiratorie, cu fizioterapeuții, pe care nu se pune accentul atât de mult în România. Aparatul acesta, împreună cu consumabilele pe care trebuie să le cumpere din donațiile de la Swimathon i-ar ajuta pe copiii bolnavi.
Este prima oară când Ana a participat la eveniment și tot prima oară când s-a ocupat de fundraising. A aflat de el de la o prietenă, Vivi, și nu știa exact ce presupune, la început. Emoțiile au fost mari la înscriere, credea că nu vor fi selectați, pentru că sunt multe cauze sociale. E greu să alegi între ele, că până la urmă, cum decizi pentru cine să donezi, dintre un copil care suferă de o boală și alt copil care suferă de altă boală? S-a bucurat mult când răspunsul primit a fost cel dorit. Mai ales că au avut patru echipe, una de cinci înotători și restul, de câte patru. Cauzei lor s-au alăturat necunoscuți, amici din corporații, foști colegi și o bună prietenă a Anei, Dodo.
„Mi se pare fantastic că o cauză despre care până acum nu se știau foarte multe lucruri a reușit să strângă 17 oameni care sunt dispuși să convingă și alți oameni să dea bani pentru niște copii pe care nu îi cunosc. Mi se pare incredibil cum funcționează lucrurile, că oamenii chiar au bunătatea aia în ei”.
Până acum, au reușit să strângă donații și vor lua aparatul în custodie, ceea ce înseamnă că fiecare utilizare va fi plătită din acești bani strânși în cadrul evenimentului. E o linie fină între a fi foarte insistent când ceri bani și între a lăsa oamenii în pace, povestește Ana. Trebuie să nu-ți mai fie rușine să ceri, pentru că fiecare e receptiv și ajută atunci când înțelege cauza. Și pentru ea a fost un proces de învățare această campanie. Așa a descoperit, spre exemplu, că Facebook nu e o platformă de donații, ci una de awareness. Nu cunosc mulți cauza, mai spune ea. Oamenii nu știau nici cine sunt, nici ce e fibroza chistică și cum îi afectează copiii. Dar Ana e mulțumită că s-au făcut auziți și ar vrea să-i audă și instituțiile statului. Dacă lumea știe despre ce e vorba, e mai ușor să se deschidă mult mai multe uși. Donatorii sunt curioși, de regulă, pun întrebări – și întotdeauna, printre ele, se regăsește una: dacă e reală cauza Ilincăi și dacă o cunosc personal.
Mai povestește că în cadrul campaniei de strângere de fonduri, una dintre echipe, For life, a mers la un eveniment în Floreasca, la Verde Stop Arena, unde au avut un cort, bannere și poze. Poze care sunt rezultatul unui photo shooting cu Ilinca în cadă – pentru că, spune Ana, fibroza chistică e ca și cum te-ai îneca pe interior. Se leagă foarte bine și de înot, de ideea Swimathon-ului. Au adus diverse lucruri pe care să le vândă acolo, au cumpărat și inventat tot felul de jocuri de respirație. De exemplu, Dodo a luat acuarele și le punea copiilor pe hârtie, iar apoi suflau printr-un pai și le împrăștiau ca să iasă un desen.
Tot Dodo scria, într-o postare pe Facebook, despre cauza lor: „Astăzi împlinesc 37 de ani și 311 milioane de respirații. Astăzi îmi doresc să împart cu Ilinca bucuria vieții. Astăzi vreau să cred că putem cumpăra împreună aparatul de care au nevoie copiii cu FC, că le putem da din milioanele noastre de respirații și lor.”