Text de Monica Tudorache

Cristina se trezește în fiecare dimineață, alăptează, o pregătește pe cea mică, o schimbă, o hrănește. Uneori gătesc împreună dimineața, apoi o duce la creșă, iar ea merge la serviciu. La sală n-a mai ajuns de mult timp. E important să își petreacă timpul cu familia, așa că asta face în fiecare seară, când ajunge acasă. Și nu se enervează nici când se chinuie să-i facă baie Clarei, care nu vrea să audă de așa ceva.

Are 33 de ani și lucrează în publicitate, iar viața de mamă a schimbat-o profund: „După ce am născut, am devenit mult mai empatică și văd cu totul altfel lucrurile. Mi s-a părut mult mai important să fac ceva care să schimbe cât de cât societatea în care va crește fetița mea decât până acum. Eu am răbdat unele lucruri, iar ea deocamdată nu poate face nimic. Eu pot acum. Și cât de puțin pot să fac, o să fac”.

Primul lucru pe care l-a învățat Clara la creșă a fost să zică „a mea”. Acolo, fiecare copil își protejează jucăriile. Există un simț al posesiunii care vine de la părinți și care se răsfrânge și asupra copiilor, oricât ar fi de mici. Pentru Cristina, societatea în care și-ar dori să crească fiica ei ar arăta așa: „Mi-ar plăcea ca oamenii să poată fi mai relaxați și mai empatici, și să ofere. Fără a considera că este o leziune a proprietății lor. De aceea fac voluntariat, ofer din timpul meu, din expertiză, din informații, din bani.”

Așa a luat și decizia să înoate la Swimathon București. Cristina crede în puterea exemplului și și-ar dori să vadă mai multă implicare. Își dă seama însă că „dacă tu n-o faci, nici nu poți s-o aștepți de la alții”.

Ea înțelege totuși că venim din comunism. Din vremuri în care nu aveam nimic, iar acum, având de toate, am devenit egoiști. Dar e mai important să te transpui în timpurile de acum și să renunți la fricile din trecut. Să poți să împarți și să oferi fără să aștepți ceva în schimb.  Să faci asta pentru că așa ești tu și pentru că ești convins că e bine.

Cristina a trecut prin diverse experiențe, printre care și locuitul în afara României pentru o perioadă. A lucrat la Bruxelles, la o instituție a Uniunii Europene. Experiențele astea și pregătirea pe care o are, mai ales în PR și organizare de evenimente au ajutat-o să inspire încredere. Să fie luată în serios. A călătorit mult, poate compara societățile europene, a văzut lucruri și a înțeles sisteme. Dar „voluntariatul vine din mine, n-are legătură cu ce-am văzut și-am făcut”.

S-a implicat în Fundația Comunitară București acum un an și jumătate. A ajuns să facă asta printr-o prietenă, Aura, care i-a povestit că începeau pregătirile pentru Swimathon București. Au ieșit la o cafea, Cristina a aflat despre ce e vorba și a ales imediat să se implice. A fost încântată să discute despre ceva care nu avea legătură cu copiii, după câteva luni în care a trăit intens doar viața de mamă.

Mai întâi s-a implicat cu sfaturi și păreri. Și s-a implicat constant, mergea la birou, participa la ședințe, o lua pe Clara cu ea, deși era foarte mică. În anul acela, organizarea a decurs într-un mod gălăgios. Dar încet-încet, evenimentul a început să prindă contur pentru ea.

La un moment dat, Cristina a văzut pe pagina de Facebook că mai era nevoie de cineva care să înoate. S-a gândit, „De ce nu chiar eu?”. Și a înotat chiar pentru Fundația Comunitară București. S-a antrenat înainte, iar asta a fost o ocazia bună să și să se mențină în formă, doi ani.

Pe partea de fundraising, însă, a fost foarte greu. Așteptările ei au fost mari, mai ales pentru că are prieteni care știa că au de unde să dea. E foarte dezamăgită, dar speră că plecarea în concediu o s-o ajute să se remobilizeze să mai strângă niște bani înainte de încheierea campaniei.

Nu renunță, chiar dacă a fost puțin descurajată: „Vreau să particip și la edițiile următoare”. Cristina are mereu un cuvânt de spus și își împărtășește părerile cu alți oameni de fiecare dată, fără ezitare. Așa că nu înțelege de ce nu a reușit să strângă mai mulți bani: „Am cerut 35 de lei. Mi se pare incredibil că oameni plimbați, ieșiți, oameni cu copii, care pot empatiza, nu au vrut să dea o sumă de care se pot lipsi fără probleme”. Dar oricare ar fi motivul, o ia ca pe o provocare de dezvoltare personală.

Cristinei îi place să se implice și în alte moduri: cumpără cadouri de la oameni care fac lucruri manual, iar banii se duc pentru diverse cauze, în loc să le cumpere dintr-un mall. Face donații constant, pentru diferite asociații și cauze. Dar e prea puțin ce face ea sau ce fac ceilalți, câțiva oameni implicați.  Își spune că nu avem încă o deschidere generală pentru voluntariat, pentru filantropie. Lucruri care ar trebui să fie la baza societății. Și se pot face mult mai multe decât se fac acum.